Doar...

Ma gandeam azi (adik ieri) la comportamentul meu din ultimele zile, la ce reprosuri mi s-au adus in ultima perioada, criticile si obiectiile celor ce ma inconjoara... si am observat un lucru... multi mi-au spus ca nu stiu sa primesc un compliment, nu stiu sa il accept ca fiind al meu si mereu dau raspunsuri evazive cum ar fi "ei na",  "sigur ca da", sau pur si simplu incep sa rad. Nu consider nici unul dintre complimente ca un atu al meu, ca pe ceva care ma caracterizeaza. Poate e bine, poate ca nu... nu stiu. Dar ma intreb cum as putea raspunde la un compliment care mi se face, ca si cum l-as accepta? Cu un simplu multumesc? Parca ma simt obligata apoi sa spun "si tu la fel" sau un alt compliment... care deseori greu imi vine in minte, desi poate am vazut si am apreciat foarte multe lucruri la persoana respectiva. Cert e ca nu stiu ca ma apreciez, cel putin nu cat o fac alte persoane care scot foarte mult in evidenta ceea ce stiu sa faca mai bine (si bravo lor) si lasa in spate defectele. Oricum, asa cum am mai spus si alte dati, defectele sunt cele ce ne fac unici, insa nu trebuie sa ne scoatem unicitatea foarte mult in evidenta, pentru ca picam in penibil, sau poate, cine stie, in prostie. Adevarul este ca fiecare persoana are calitati pe care nu le vede la el insusi, desi ele exista. Insa ar mai fi o probabilitate... ca atunci cand tot ti se repeta o calitate sau un defect, chiar daca nu este al tau, sa il aprobi, sa il adopti, si apoi chiar sa il transmiti mai departe. Nu uita insa sa te valorifici singur/a la adevarata ta valoare si nu lasa pe altii sa te modeleze, chiar de iti sunt prieteni, nu uita ca esti unic/a si ca nu traiesti pentru altcineva decat pentru tine! Nu uita ca viitorul e chiar clipa aceasta, si ca trebuie sa o traiesti asa cum e, fara sa astepti un anumit moment (nunta, botez, aniversare, etc.)!Nu uita ca defectele tale sunt calitati pentru altii, asa ca pune-le in valoare!

Parfum suav de lacramioare

Miros patrunzator de tei

Agale mi te scot in cale

Si gandurile mi le iei.