Minciuni. De asta am avut parte in ultima vreme, minciuni ambalate frumos, unele mai urate decat altele. Falsitatea a caracterizat persoana ce am crezut-o cel mai aproape de inima mea, pe care am vrut-o aproape de mine pentru tot restul vietii.
Si doare, din nou doare. Lacrimi nu imi sunt de ajuns pentru a scoate tot raul din sufletul meu. As vrea sa pot sa imi scot inima si sa functionez in gol, fara sentimente, fara iubire si fara ura, dar, mai ales, fara tine.
Mi-e greu sa uit mangaierile tale si cuvintele frumoase, promisiunile si sarutarile de seara. Nu vreau sa uit cat ne iubeam... cat te iubeam... si cat ma minteai...
Ma intreb adesea unde am deviat de am gresit drumul, unde s-a stricat legatura noastra si de ce nu eu?
De ce nu pot fi eu cea care te saruta in aceste momente, cea care te strange de mana si care te priveste in ochi?
Lovituri am primit si voi primi si de acum, azi insa una mi-a atins inima. Nu stiu ce simt, nu stiu ce vreau sa simt, nu stiu cand voi trece peste. Tot ce stiu e ca va trebui sa imi vad de viata mea de azi inainte, singura. Singura intr-o lume de lupi, gata sa te atace la orice colt.
Si tot ce imi ramane de facut sunt... lacrimi...
