E deja seara, stau singura si incerc sa mai pun cap la cap doua cuvinte pentru a-mi da o rima... dar gandul imi fuge departe. Anume? La ce denumesc oamenii o viata frumoasa, implinita si reusita. Spuneam in postarile anterioare ca nu o sa va mai aburesc cu povestiri, insa m-a marcat o imagine, pe care o vad zilnic, cel mai adesea in week-end-uri, cea a familiilor. Mama, tata si copilul, imaginea familiei perfecte ce o conturam inca din copilarie, care a ramas o dorinta profunda in inima oricarei fete nemaritate. O mamica cocheta, eleganta, stilata si voioasa, un tatic la fel de elegant si de stilat, poate un pic impunator, si copilul, evident neastamparat, dar dulce si scump. Raman mereu pe loc si imi place sa privesc astfel de "peisaje", sa le admir si sa le venerez. Evident, nu stii ce se ascunde dedesuptul acestei figuri (cea din rolul mamei poate fi dadaca, ori cel din rolul tatalui soferul), insa nici nu caut prea multe explicatii, prea multe legaturi, ci pur si simplu contemplez. Simt parca o bucurie si o implinire cand privesc spre fetele acestora, zambitoare, emanand doar buna dispozitie. Sa zicem ca e pastila mea de relaxare. Nu stiu daca voi ati incercat vreodata sa va concentrati asupra unui lucru mic, simplu, cu nimic iesit din comun si sa ii observati frumusetea... Nu o sa spun ca eu sunt as in asa ceva. Doar incerc sa nu mai trec, ca pana acum, "ca Voda prin loboda" pe langa lucruri, sa observ tot ce frumos in jurul meu.
Mai jos ati citit deja o poezie compusa nu de mult. Nu, nu e legata de viata mea, cum mai niciunul dintre versurile scrise nu ma privesc strict pe mine. Scriu pentru voi toti, pentru cei ce au suflet, pentru cei ce stiu sa iubeasca sincer... E adevarat, de cele mai multe ori versurile mele sunt triste, insa priveste partea buna a lucrurilor... si nu uita orice in lumea asta are remediu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu