S-a facut tarziu... E aproape jumatatea anului si incep sa ma intreb cate din lucrurile ce mi le pusesem ca tinta la inceputul anului au inceput sa se concretizeze, cate sunt abia la inceput si cate nici macar nu au facut un pas, ori mai rau, au involuat.
S-a facut tarziu si incep sa imi fac griji si ganduri legate de viitor, atat cel apropiat cat si cel indepartat. Un viitor atat de incert si nesigur incat ma simt captiva, legata de maini si picioare cu niste catuse invizibile. E un viitor pe care nu il asteptam, un viitor ce nu e asa cum eu ii planuisem sa fie.
S-a facut tarziu si vreau sa fac pasi inainte, vreau sa vad schimbari in bine in viata mea si asta nu pentru ca mi-ar fi rau ori pentru ca as simti lipsa a ceva, dar simt lipsa cuiva cu siguranta. Si poate nu pe "acel cineva", ci doar pe cineva. Un "cineva" care sa fie langa mine, sa ma mangaie, sa ma alinte, sa ma inteleaga, sa imi asculte toate prostiile, sa rada sau sa planga cu mine. Un "cineva" care ar deveni pentru mine "acel cineva".
Deseori am scris aici despre dragoste, iubire impartasita sau nu, despre durerea inimii si a sufletului. Am scris despre durerea ce cu totii o simtim atunci cand iubim, insa acum vreau sa scriu despre durerea de a nu iubi.
Caci da, doare atunci cand nu ai cui sa ii arunci toate vorbele frumoase de care esti in stare, doare cand ai vrea sa ai cui spune, inainte de a pune capul pe perna, "noapte buna", cand ai vrea sa spui "te iubesc", dar constati ca de fapt esti doar tu si gandul tau...
Nu doar iubirea doare, lipsa ei doare cu atat mai mult. Doare caci te face sa te macini incetul cu incetul, te face sa devii egoist, te face al nimanui si al tuturor.
Iubim sentimentul de apartenenta, iubim sa fim a cuiva si cineva sa fie al nostru. Iubim pe cineva, care ajunge, mai devreme sau mai tarziu, sa fie "acel cineva".
S-a facut tarziu si gandul spre tine tot imi mai aduna amintiri frumoase.
S-a facut tarziu pentru noi, iubire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu