Adult in devenire

Constat ca a sosit timpul sa ma maturizez. A venit vremea sa gandesc logic si punctual fiecare problema a vietii mele. E momentul sa vad mai intai cu ochii mintii, inainte de a ma lasa coplesita de emotii.

Trebuie sa ma maturizez si sunt trista. Ma doare caci maturizare inseamna rupere de copilarie, inseamna vise naruite, idealuri rupte, povesti ce niciodata nu vor deveni realitate.

Maturizarea-mi e sora cu tradarea, cu uitarea, cu suferinta. Maturizarea imi pare ea insasi trista, caci bucuriile ei se transforma foarte usor in deziluzii si dezamagiri, implinirile ei sunt doar faptul de a fi acolo, sanatoasa. Maturizarea e lucrul si sentimentul, dusmanul de care m-am tot ferit si pe care l-am tot negat pana acum. Nu, nu voiam sa ma maturizez, nici acum nu imi doresc, dar viata imi arata ca raman in urma. Nu evoluez si inca ma las distrusa de banalul "e papusa mea". Caci da, sunt posesiva, nu imi place sa impart ce e al meu cu nimeni si asta e, cel mai probabil, una din dovezile imaturitatii mele. Insa aici nu e vorba despre mama, tata, parinti ori alte bunuri materiale, este vorba despre insasi dragostea mea, dragoste pe care nu sunt in stare sa o impart, poate ca nu stiu cum sa o fac, poate ca mi-o doresc prea mult. 

De cand eram mica am fost invatata ca daca vreau ceva pot avea, cu mai multa sau mai putina ambitie. Pana in momentul asta am avut tot ce mi-am putut dori, insa lipsa mea de maturitate ma face sa fiu inca departe de idealul meu ca femeie. 

Sunt imatura pentru ca inca rad la toate prostiile, pentru ca ma bucur chiar si la un zambet ori un cuvant frumos, sunt imatura pentru ca am incredere oarba in oameni si in buna lor intentie, pentru ca, atunci cand am ocazia, ma mai uit la desene animate, deoarece cartile mele mi-o spun. 

A venit timpul sa ma maturizez, sa deschid ochii, sa vad cu mintea. A sosit clipa in care sentimentele sunt un moft, iar dezamagirea mi-e alaturi. 

A venit momentul in care descopar ca dragostea nu inseamna siguranta si iubirea inseamna suferinta.