Lacrimi....

E tot ce am putut sa fac in ultimele seri, cu mii de ganduri in suflet si cu alte zeci de indoieli... Intrebari la care nu le gasesc raspunsuri, cuvinte care nu imi alina dorul, iubiri ce nu imi umplu sufletul...

Mi-e tot mai greu si parca tot mai adanc incep sa fiu mai rece... incep sa cred...ca nu pot sa mai cred... 

Sentimente confuze imi adulmeca mintea si o incetoseaza, ma fac sa visez si ma arunca in abis. Fapte ce ma omoara incetul cu incetul si cuvinte ce intorc cutitul in rana inca deschisa ma fac sa imi pierd speranta... 

Incep sa cred ca imi doresc prea multe, desi stiu ca niciodata nu mi-am propus ceva de neatins, incep sa cred ca rostul meu in viata e cu totul altul decat m-am gandit eu... dar totusi il refuz... Nu! Nu pot sa cred ca sunt doar lacrimi ce trebuie sa vina, nu cred ca viata e atat de cruda, atat de lipsita de iubire. Nu trebuie!

Si curg iar lacrimi... si ma gandesc din nou la noi... acei doi copii ce se priveau in ochi si se citeau in suflet, acei doi tineri ce se iubeau, acei doi... ce au ramas doar unul.... 

Mi-e dor, de ce sa mint?! Mi-e dor de tot ce-a fost... mi-e dor de primele cuvinte, surasuri si de primele atingeri. Mi-e dor de soapte si de saruturi furate, atat de inocente... mi-e dor de serile petrecute impreuna si de mesajele de noapte buna... Mi-e dor de tot... dar mai ales de tine... 

Insa acum am inteles ca totul s-a sfarsit, si cu fiecare gest de-al tau imi intaresti convingerea ca nu mai esti al meu... ori poate n-ai fost niciodata... 

Sper doar sa-ti fie bine si poate... din cand in cand... sa te gandesti la mine...