Cum ar fi?!

Va propun pentru seara asta un exercitiu de imaginatie, deloc dificil, poate chiar placut as spune...

Seara de seara visez la o lume a mea, o lume in care eu am culorile intr-o mana, cu cealalta tin panza si asez... campii verzi cu fir de iarba stralucind a roua proaspata, copaci infloriti cu miros suav si patrunzator, munti cu varfuri albe si cer acvatic cu nori buclati... flori plapande in adierea vantului, ici, colo cate o gaza... 

Nu ma opresc si mai arunc doua pete de culoare, padurea si lacul... ce peisaj! 

Visez cu ochii deschisi la o primavara ce de mult o astept sa vina. De fapt, cu totii o dorim, ajunsi fiind de-o iarna lunga. 

De ce am vrut sa facem exercitiul asta nici eu n-as putea spune prea bine. Poate pentru ca lumea in care traim acum e prea dura, prea absurda si prea oarba. Pentru ca realitatile zilnice ne acopera ochii si mintea si nu ne mai lasa sa visam, ca atunci cand eram copii, pentru ca tocmai uitam sa fim din cand in cand copii... Pentru ca grija zilei de maine ne-a aruncat intr-o prapastie din care nu putem iesi, caci cu cat ne-am stradui mai mult cu atat ne-am cufunda mai tare... Pentru ca uitam sa fim buni si pentru ca uitam sa fim noi... 

Vreau sa visez, sa imi permit luxul de a evada intr-o lume paralela de cea in care ma aflu, o lume asa cum o vad eu, idealista, aproape perfecta... 

 

Ma marit!

Sau cel putin asa zice o vorba din batrani atunci cand o fata cade... E clar ca nu se aplica si in cazul meu, eu fiind o maestra in arta cazaturilor. Si nu o zic intamplator... 

Dupa ce ieri am avut un mic incident, subestimand o groapa, astazi am repetat figura... ambele acelasi efect, iar rezultatul vi-l puteti imagina: doi genunchi vineti plus o palma zdrelita. O minunatie! Arta pura! 

Am decis sa vorbesc mai putin "formal" azi pentru ca, sa fiu sincera, mi-e cam ciuda, desi fac haz de necaz. Incerc sa imi mentin spiritul autocritic si mai ales autoironic...

Pentru aceeia care sunt interesati de starea mea va linistesc, sunt bine, cu orgoliul putin sifonat, dar nimic de nereparat, iar pentru ceilalti... mai aveti sa ma suportati un pic...

Acum, revenind la inceputuri... zica-se ca ma marit... ieri am scapat... azi vad ca iar... si nu-mi ramane sa ma intreb... poate maine?!

Scriu... e tot ce pot spune....

E noapte tarziu... sau dimineata devreme, cum va place voua sa spuneti. E ora 1 si ma gandesc la un rezumat al ultimelor zile din viata mea. Totul e promitator. Lucrurile incep sa se aseze spre bine...

 Programul zilnic mi-a devenit tot mai incarcat lucru ce ma bucura, caci nu mai am timp sa ma gandesc la nimic, ci doar sa ma organizez, sa invat eu si sa-i invat pe altii, sa alerg continuu. Si imi face bine! 

E drept ca seara e cel mai mare inamic al meu, caci fara sa vreau meditez, mai mult sau mai putin realist, poate mai degraba fixist si pragmatic, pesimist... Am sute de intrebari si de fapt niciuna... am mii de raspunsuri si de fapt niciunul...

Scriu fara nici o noima, si cred ca v-ati dat deja seama, scriu doar de dragul de a scrie, de a-mi arunca in neant visele si sperantele, care, daca n-as avea ocupatie, mi-ar inunda si nimici creierul... Scriu caci e unul dintre putinele lucruri ce ma relaxeaza si imi confera o stare de bine.... Scriu pentru ca stiu ca si voi aveti momente cand nu aveti nimic a spune, dar va doriti totusi pe cineva aproape cu care sa vorbiti despre orice... 

Incerc sa inchei aici, caci ceasul mi-e dusman in mai putin de 6 ore, dorindu-va o noapte instelata cu multe grade in termometre, dar mai ales cu dragoste in suflet...

Un gand spre tine...

Mi-e greu gandindu-ma la tine
Sa pot visa la noptile senine
Privind la luna si la stele
Crezand ca te-ar aduce ele...

Mi-e greu, iubire, si chiar n-as vrea sa-mi fie
Obrazul rosu de lacrimi, de suspine.
Nici amintirea-celui cuplu n-as vrea sa o mai am,
As vrea doar o farama de dragoste, un gram...

Si lacrimile mele vor curge mai adesea
Gandind l-acele clipe, a tale sarutari,
Caci esti si vei ramane in sufletu-mi povestea
Cu-acei doi tineri si-a vesnicei iubiri.

Curg lacrimi si multe vor mai curge
Ma voi gandi adesea la ochii tai sublimi,
Si chiar de-ar fi vreodata vre-un gest sa mi te-alunge,
Voi sti, cum stii si tu, iubite, sunt doar niste straini.

Dar, imi aduc aminte, ca toate-n viata pier,
Ca dragoste exista doar, poate, sus in cer.
Si-atunci revin cu alte ganduri si intrebari o mie
De ce mi se intampla acestea tocmai mie?!

Din toate stiu c-avem de tras povata,
Cu greu, cu bine, asa este in viata,
Si dupa tot ramane mereu o consolare
Dupa furtuna intotdeauna-i soare!


Iar ochii care astazi sunt umezi, poate tristi,
Sa fii convins, iubire, ca nu vor fi invinsi!
E soare dupa ploaie, asa va fi mereu,
Iar ochii sunt mai limpezi, un vesel curcubeu!

Ramai cu bine, iubita mea comoara,
Cu ochii de matase, cu dragostea-ti amara,
Cu mangaierea-ti lina, cu buzele-ti divine,
Si vreau sa stii, iubite, ca gandul mi-e la tine!

You're beautiful...

Cu o mica intarziere, dar cu mare nerabdare, am ajuns acasa, pentru a va scrie cateva randuri, cateva ganduri si bineinteles urarile mele de bine.

Stau in pat de cateva minute si ma gandesc la ziua ce tocmai se incheie. O zi in care toate femeile au fost venerate, in care s-au simtit regine si in care toata atentia a cazut asupra lor. O zi in care s-au simtit asa cum sunt! Frumoase, delicate, respectate, dulci, puternice, vesele, iubite, unice! Astea sunt si vor fi intotdeauna femeile, oricat am vrea sa ascundem acest fapt si oricat am vrea sa ne masculinizam. Suntem si vom fi vesnic aceleasi fiinte sensibile, aceleasi ce vor plange din orice prostie, aceleasi ce isi vor mangaia copiii si isi vor venera barbatii, aceleasi ce va vor iubi si va vor rasfata! 

Astazi a fost ziua noastra, dar sa recunoastem ca mai mult a voastra, a celor din jurul nostru, care ne-ati admirat zambetele... multumirea de pe fata si caldura imbratisarilor v-au facut sa tresaltati de satisfactie! A fost o zi speciala pentru noi, cat si pentru voi!

Tu, femeie, sper ca ai avut o zi magica, cu multe flori si zambete, cu multe urari de bine si clipe de neuitat! Iti doresc si eu, ca multi altii, sa fii puternica, dar totusi sensibila, curajoasa, dar delicata, vesela, dar nu ironica, frumoasa, dar nu vulgara! Iti doresc sa fii tu, cea mai minunata fiinta a acestei lumi!

1+1=3

Traim intr-o tara a promotiilor, a reducerilor si mai ales a vanatorilor acestora.

De cate ori nu ati fost si voi in magazine si v-au asaltat diverse persoane, special angajate pentru asta, cu diverse "mega promotii"?! De cate ori nu ati vazut preturi inrosite, ingalbenite sau scoase in evidenta in diverse moduri, anuntand astfel ca pretul lor este redus?! Dar de cate ori v-ati pus intrebarea cat de bune sunt aceste produse, cat de sanatoase?!

In marea majoritate a cazurilor produsele aflate la promotie sunt aproape de termenul de expirare, ori nu se vand... De ce trebuie sa ne riscam sanatatea pentru cativa lei?

E adevarat ca salariile sunt asa cum sunt, ca situatia financiara a tarii nu e roz, ca semne de imbunatatire nici gand, dar de ce trebuie sa devenim un popor vanator de reduceri?! Am ajuns sa cumparam doar daca e promo, sa cautam astfel de produse. Oare de ce trebuie sa cumparam doar ceea ce unii sau altii vor sa ne ofere la un pret mai accesibil?! 

Mi se pare patetic, daca nu cumva chiar jalnic, stadiul in care am ajuns! Jalnic mod de salarizare, jalnica mentalitate, jalnic sistem de conducere a tarii... dar cel mai rau e ca noi, romanii, permitem acest lucru!

Lacrimi....

E tot ce am putut sa fac in ultimele seri, cu mii de ganduri in suflet si cu alte zeci de indoieli... Intrebari la care nu le gasesc raspunsuri, cuvinte care nu imi alina dorul, iubiri ce nu imi umplu sufletul...

Mi-e tot mai greu si parca tot mai adanc incep sa fiu mai rece... incep sa cred...ca nu pot sa mai cred... 

Sentimente confuze imi adulmeca mintea si o incetoseaza, ma fac sa visez si ma arunca in abis. Fapte ce ma omoara incetul cu incetul si cuvinte ce intorc cutitul in rana inca deschisa ma fac sa imi pierd speranta... 

Incep sa cred ca imi doresc prea multe, desi stiu ca niciodata nu mi-am propus ceva de neatins, incep sa cred ca rostul meu in viata e cu totul altul decat m-am gandit eu... dar totusi il refuz... Nu! Nu pot sa cred ca sunt doar lacrimi ce trebuie sa vina, nu cred ca viata e atat de cruda, atat de lipsita de iubire. Nu trebuie!

Si curg iar lacrimi... si ma gandesc din nou la noi... acei doi copii ce se priveau in ochi si se citeau in suflet, acei doi tineri ce se iubeau, acei doi... ce au ramas doar unul.... 

Mi-e dor, de ce sa mint?! Mi-e dor de tot ce-a fost... mi-e dor de primele cuvinte, surasuri si de primele atingeri. Mi-e dor de soapte si de saruturi furate, atat de inocente... mi-e dor de serile petrecute impreuna si de mesajele de noapte buna... Mi-e dor de tot... dar mai ales de tine... 

Insa acum am inteles ca totul s-a sfarsit, si cu fiecare gest de-al tau imi intaresti convingerea ca nu mai esti al meu... ori poate n-ai fost niciodata... 

Sper doar sa-ti fie bine si poate... din cand in cand... sa te gandesti la mine...