Mirosul portocalei ce tocmai am desfacut-o s-a amestecat subtil cu atmosfera usor melancolica a camerei mici si oarecum dezordonata intr-o ordine fireasca.
Gandurile si ele s-au amestecat si au conturat un peisaj nu tocmai prielnic rasetelor, ci mai degraba viselor.
Ceaiul baut repede acum mai bine de-o ora imi creaza o stare de bine, de linistire interioara.
Toate imi dau un suflu de energie, mai mult psihica decat fizica, optimism si ganduri pozitive.
Stau in pat... si gandesc... si stau... si scriu... Da! Iubesc sa scriu! Iubesc sa scriu despre ce ma inconjoara, iubesc sa scriu despre persoanele dragi mie, iubesc sa scriu despre lucruri frumoase...
Dar revin la camera cu aer trist si totodata vesel. Verdele ce ma inconjoara imi insufla speranta, galbenul lenjeriei imi ofera adrenalina, iar mobila din culori pale imi confera caldura.
Mi-aduc aminte cu zambetul pe buze de toate schimbarile suferite din nehotararea mea... cat de tacuta a acceptat totul, cum totul era firesc.
Mirosul cojilor de portocale nu ma lasa in pace si ma face sa ma gandesc mai departe... si cate s-au petrecut aici!
E muzica-n surdina si-un ceas ticaie a inserare, a "noapte buna". Si totusi ceva e lipsa...
Si poate va sa fie de-acum o vesnicie
O camera, un suflet si-o inima ce-asteapta s-o aline
O inima duioasa, un dulce coltisor
C-o alta portocala si-un ceai linistitor
Cu ganduri ce-l framanta adesea-n inserare
Si-un monolog c-acesta tot spre a mea mirare.
As vrea sa cred ca-n lumea asta mareE-un suflet ce asteapta iar razele de soare
Mirosul vag de toamna stravezie
Ce-i va aduce iar, usor, melancolie...
Si pun din nou trei randuri pe hartie
Cu glasul gandului iubirii sa ma-nvie
Sa vad in juru-mi iubirea-ti nepatata
Si lacrima din ochi s-o cred ca e curata.
Mirosuri, gusturi si simturile toate
Sunt parca, adanc in inima fixate
Ma duc cu gandul mereu numai la tine
La tot ce-a fost a mea copilarie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu