Si mi-e dor...

Mi-e dor sa-mi fie dor din nou.

Mi-e dor de tot ce tu insemni. 

Mi-e dor de chipul tau ce cu dor ma privea alungandu-mi dorul din privirea mea. Mi-e dor de mainile tale ce adesea, dorindu-ma, ma alintau atingandu-ma cu dor. Mi-e dor de ochii tai blanzi ce sclipeau in dorul cuvintelor mele.

Mi-e dor de tine, suflet blajin si curat, alaturi de care am impartit dorul.

Dorul tau doare tot mai tare si doresc sa nu-mi mai fie dor. Dar mi-e dor!

Si-atunci cand nu o sa mai fie

Nici dor, nici inima, nici flacara cea vie

Si-atunci cand dorul ma va coplesi

Voi sti doar ca-nc-o data voi mai putea iubi.

Si-atunci cand raurile toate

Vor fi prapastii maturate

Si-atunci cand muntii vor albi

Din nou eu voi putea iubi.

Si-atunci cand marea-nvolburata

Va avea valuri far' de pata

Si-atunci cand codri vor pieri

Atunci voi mai putea iubi.

Iubesc si-acum ca prima oara

Chiar daca scriu un pic cam trist

Caci gandul mi-e ca-n prima seara

Dar tot mai cred ca inca mai exist!

Sute...

Ei bine, azi, inaintea implinirii unui anisor al acestui blog, am implinit 400 de cititori, 400 accesari, 800 ochi ce au citit cel putin un cuvant de aici. Va multumesc si va astept in continuare vizita!

Iubeste-o!

Cat de complexa si totodata cat de simpla e femeia!

Vad adesea barbati care-si complica viata pentru ca asa considera ei ca plac femeilor, insa daca ar sti cat e de simplu!

Femeia iubeste atat cuvintele, cat si faptele. Femeia adora imbratisarile si cuvintele frumoase, mangaierile cele mai simple si saruturile cele mai fierbinti. Femeia iubeste florile si razele de soare. E nebuna dupa gesturile delicate si iubeste tot ce e frumos... dar si ce e mai putin atragator.

Da, atat de simplu!

Iti va raspunde cu un zambet la orice salut si cu un multumesc la fiecare compliment... Nu e greu sa o cuceresti...

As vrea sa pot gandi o data la timpul ce va veni mai mult decat la cel ce-a trecut. As vrea sa pot renunta la sentimente atat de simplu cum ma schimb seara inainte de a ma aseza in pat. As vrea ca toate amintirile nefaste sa dispara si sa ramana doar cele fericite. As vrea...

Dar inca mai iubesc

Si nu vreau sa mai gresesc

Din nou sa imi dau iubirea

Si sa gust nefericirea.

Caci inima tot plange

Durerea imi ajunge

Dorinta ma doboara

E tot ca-n prima seara.

Bratele tale din nou ma adora

Si ochi-ti sireti ma-ndruma sa sper

Si totusi, parca, in ultima ora

Sperantele odata cu mine pier

Si vise, si soapte, si buze fierbinti

M-alina in noapte, imi spun iar ca minti

Te vreau langa mine, dar totu-i aevea

Sau crezi ca vreodata voi fi eu FEMEIA?!

Fara tine...

Si da, au fost zile in care am plans gandindu-ma la tot ce nu a mers corect in desfasuratorul vietii mele... Au fost clipe in care ma gandeam la toti cei din jurul meu si la buna-starea lor, la fericirea lor... 

Azi a venit randul meu sa ma bucur, azi e randul meu sa rad, sa glumesc, sa privesc in jurul meu cu mai mult optimism. 

Azi pot sa privesc inainte cu incredere, speranta si... atat. Fara tine! 

Caci tu nu mai esti si nici nu vei mai fi. 

Oricat de mult mi-as mai dori 

Tu nu ai sa poti vreodata fi 

Cel pe care noaptea il visam, si il strigam si il iubeam si-l asteptam... 

Si cred ca eu nu voi mai fi vreodata acea femeie ce iubea

Cand totu-n jur se prapadea.

...Si erau nopti cand eu plangeam, si ma gandeam, si te rugam... 

Dar nu mai am... s-au terminat si le-am uitat...

Acum e randul tau sa simti ca toata lumea te-a uitat si te-a lasat... 

Acum e randul tau sa plangi, sa rogi si sa invingi... 

And so goes on...

Ultimele zile au fost asemanatoare unui inceput de primavara, cu grade trecute peste pragul de 20, soare cat poti vedea cu ochii, toate inspirau optimism si buna dispozitie!

Eu imi continui deja monotonul program: serviciu, casa, cursuri, insa cu fiecare zi invat inca ceva... Ceva nou, ceva vechi si reactualizat, ceva neintalnit, ceva uitat, ceva pur si simplu... 

Ma cuprinde un dor nebun de a face fotografii in natura si cred ca asta va al 3-lea lucru pe care il voi nota in lista "must do!" de maine. Adevarul e ca ador peisajele de toamna...si de iarna... si de primavara... si de vara... Ador sa contemplez atat peisajele cat mai ales lucrurile marunte... Maine voi acorda atentie fiecarei frunze rosii, caramizie, galbena, uscata ori inca verde... Voi acorda atentie peisajului usor pornografic, copacilor dezveliti si soselelor reci... Sper ca cerul sa nu fie senin, ci norii albi sa se plimbe voiosi inca pe patura albastra.

Un singur regret am... ca toate lucrurile bune, va dura putin, maxim o ora in care ma voi relaxa la maxim...

Un alt lucru bun care tine la fel de putin este aceasta piesa pe care i-o dedic unui amic ce mi-a intrat la inima si caruia ii dedic, cu ghilimele de rigoare, aceasta postare, pentru ca si el e la fel de sensibil ca mine...

Maine o zi mai buna, mai frumoasa, mai reusita si mai implinita... mie si, mai ales, voua!

Dedicatie camerei mele

Mirosul portocalei ce tocmai am desfacut-o s-a amestecat subtil cu atmosfera usor melancolica a camerei mici si oarecum dezordonata intr-o ordine fireasca.

Gandurile si ele s-au amestecat si au conturat un peisaj nu tocmai prielnic rasetelor, ci mai degraba viselor.

Ceaiul baut repede acum mai bine de-o ora imi creaza o stare de bine, de linistire interioara. 

Toate imi dau un suflu de energie, mai mult psihica decat fizica, optimism si ganduri pozitive.

Stau in pat... si gandesc... si stau... si scriu... Da! Iubesc sa scriu! Iubesc sa scriu despre ce ma inconjoara, iubesc sa scriu despre persoanele dragi mie, iubesc sa scriu despre lucruri frumoase...

Dar revin la camera cu aer trist si totodata vesel. Verdele ce ma inconjoara imi insufla speranta, galbenul lenjeriei imi ofera adrenalina, iar mobila din culori pale imi confera caldura.

Mi-aduc aminte cu zambetul pe buze de toate schimbarile suferite din nehotararea mea... cat de tacuta a acceptat totul, cum totul era firesc.

Mirosul cojilor de portocale nu ma lasa in pace si ma face sa ma gandesc mai departe... si cate s-au petrecut aici!

E muzica-n surdina si-un ceas ticaie a inserare, a "noapte buna". Si totusi ceva e lipsa... 

Si poate va sa fie de-acum o vesnicie

O camera, un suflet si-o inima ce-asteapta s-o aline

O inima duioasa, un dulce coltisor 

C-o alta portocala si-un ceai linistitor

Cu ganduri ce-l framanta adesea-n inserare

Si-un monolog c-acesta tot spre a mea mirare.

As vrea sa cred ca-n lumea asta mare

E-un suflet ce asteapta iar razele de soare

Mirosul vag de toamna stravezie 

Ce-i va aduce iar, usor, melancolie...

Si pun din nou trei randuri pe hartie

Cu glasul gandului iubirii sa ma-nvie 

Sa vad in juru-mi iubirea-ti nepatata

Si lacrima din ochi s-o cred ca e curata.

Mirosuri, gusturi si simturile toate

Sunt parca, adanc in inima fixate

Ma duc cu gandul mereu numai la tine

La tot ce-a fost a mea copilarie!

Multumesc!

Astazi voi ocupa putin spatiu pe acest blog cu care v-ati obisnuit deja cu totii pentru a multumi, mai ales a va multumi voua, cititorilor mei, sau de fapt cititorilor sufletului meu.

Da, asa si este... mai des sau mai rar pun pe "monitor", ce-i drept, printr-o tastatura, gandurile mele, simtirile mele, iluziile si deziluziile, fericirea si intristarea mea, suferinta sau lacrimile mele. De cele mai multe ori, se pare, ca aceste cugetari coincid cu ale voastre. 

Nu mica mi-a fost mirarea cand am inceput sa primesc feed-back pozitiv asupra celor scrise aici, fie ea proza sau poezie. Atat prieteni cat si necunoscuti... toti mi-ati fost alaturi si vreau sa multumesc!

In momentul inceperii acestui blog nu speram la sute de cititori, insa ii am... nu speram ca dupa o lectura sa reveniti pentru alta... nu speram ca in cadrul acestor cititori sa fie, ei bine, barbati. Si da! Sunt! Desi blogul se cunoaste clar ca e al unei fete, sensibile si mofturoasa uneori, cu lacrimi si zambete exact ca o fata oarecare, cititori sunt deseori barbatii. Nu stiu de ce o fac, nu ma intereseaza! Pur si simplu le multumesc! 

Multumesc si voua, fetelor, pentru ca m-ati facut sa ma simt implinita si totodata comuna. Mi-ati confirmat ca gandurile mele sunt si ale voastre, m-ati abordat cu prietenie si nu cu invidie. Multumesc! 

De cateva ori s-a intamplat sa vad la statusul vostru cuvinte, fraze, idei din ce le-am scris aici, sa ma incurajati sau sa va bucurati pentru mine. Multumesc!

Ati fost aici cand am avut nevoie de voi, iar eu sper sa nu va dezamagesc niciodata! 

Pentru asta si pentru multe altele VA MULTUMESC!

E toamna

A inceput numaratoarea inversa! Doua luni pana la Revelion sau pana la inceputul unui nou an... 

Distractie la orizont, vacante si cadouri... buna dispozitie, rasete de copii, colinde si zapada in mai putin de 2 luni...

Azi... 1 noiembrie... o zi destul de calduroasa in Bacau pentru un sfarsit de toamna, cu soare si un vant ce iti adia pe la urechi fluturandu-ti parul. O zi in care am privit lumea din jur cu alti ochi, mai ingaduitoare si mai vesela decat de obicei. Azi am vazut in jurul meu zambete si bun simt. Am vazut jocuri de copii si zambetele acestora.

Cu castile in urechi am pornit spre cursurile ce de 2 luni imi capteaza toata atentia, privind in jur la peisajul frumos de toamna. Culori calde care contrastau cu cenusiul asfaltului, cerul de un albastru stralucitor si caini inca veseli plecati la plimbare pe bulevardele Bacaului.

Nu vreau sa scriu nimic de rau in aceasta postare, din contra, vreau sa fie una optimista. Mai pot adauga ca in ultima perioada ma incearca o stare usor depresiva, de singuratate si de instrainare de tot ce se intampla in jurul meu, preferand sa ma inchid intr-o lume, oarecum inchipuita de mine, in care totul este frumos, toti oamenii sunt buni si respectuosi si toate pasarile canta...

Inchei aici pentru a nu trece in extrema cealalta, si anume melancolia, dorindu-va un sfarsit de toamna colorat si un inceput de iarna memorabil. Pe curand!