Cuvinte... le invatam de mici crezand ca vor aduce bucurii, zambete si distractie. Le aprofundam in scoli si le dezvoltam pentru ca mai tarziu sa le folosim pentru a rani.
Cuvintele sunt armele cele mai la indemana pentru a supara, umili, jicni, pentru a face pe cineva sa sufere. Cuvintele sunt acelea ce pot arata totodata dragoste, intelegere, admiratie, si nu in ultimul rand ele sunt cele ce pot cel mai bine arata regretul si dorinta de iertare.
Folosim cuvinte oricand, pana si somnul ne este redat in cuvinte, sub forma de vise.
Cuvinte folosesc si eu, cu precadere aici, pentru a-mi exprima toate sentimentele, furia si neintelegerea, tristetea si regretul, iubirea si deziluzia. Cuvintele sunt singurele ce ma pot intelege si ce nu spun decat ceea ce eu vreau sa spun.
Am folosit adesea cuvinte frumoase pentru persoane urate, si cuvinte urate pentru persoane frumoase. Caci asa ne este firea, si ajung sa ma intreb de ce e viata atat de nedreapta? De ce nu stim sa alegem vorbele, pentru a fi in concordanta cu sufletele persoanelor din jurul nostru?
Cuvintele... odata aruncate ele nu se mai intorc, nu le mai poti recupera, nu poti repara efectul produs de ele.
Imi aduc aminte de cuvinte frumoase, de cuvinte ce m-au cucerit, ce m-au induiosat, ce m-ai facut sa iubesc. Imi aduc aminte de voci ce rosteau aceste cuvinte. Imi aduc aminte de vorbe ce m-au ranit, ce m-au schimbat si m-au inrait. Imi aduc aminte de voci ce rosteau aceste cuvinte...
Mi-e dor sa mai ascult cuvinte, mi-e dor sa mai ascult voci, mi-e dor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu