Te vreau cand nu te am, te alung cand esti al meu

Poate ca ti s-a intamplat si tie sa intri intr-o stare meditativa legata de viata in doi, de ce visezi si ce se va intampla in realitate, asteptari si crudul adevar. 

Mi se intampla sa imi doresc acea poveste de dragoste unde totul este perfect, lumea este prea nesemnificativa pentru noi, unde iubirea noastra invinge totul, copiii nostri sunt cei mai cuminti si ascultatori iar batranetea ne este promisa a fi una linistita si fericita. 

Mi se intampla sa am momente in care doar ideea casatoriei sa ma sperie, sa ma ingrozeasca, sa ma faca sa ma intreb daca eu pentru asta sunt croita. 

Si cred si eu ca barbatii cred ca, noi, femeile, suntem de neinteles. Eu, clar, sunt! Am avut momente cand eram atat de aproape de a face marele pas, insa doar inchipuirea momentelor ce vor urma dupa frumoasa petrecere ma ingrozeau. 

Acum imi doresc tot mai mult o familie... Am ajuns din nou in acelasi punct si cred tot mai mult ca mereu vom vrea exact ceea ce nu avem. Avem bani, vrem dragoste, avem dragoste, vrem copii, avem copii, vrem liniste, avem liniste, vrem calatorii... si lista poate continua.

Si imi doresc un suflet curat si sincer, care sa ma poarte pe aripile iubirii, sa imi arate rasaritul fericirii. 

Cuvinte

Cuvinte... le invatam de mici crezand ca vor aduce bucurii, zambete si distractie. Le aprofundam in scoli si le dezvoltam pentru ca mai tarziu sa le folosim pentru a rani. 

Cuvintele sunt armele cele mai la indemana pentru a supara, umili, jicni, pentru a face pe cineva sa sufere. Cuvintele sunt acelea ce pot arata totodata dragoste, intelegere, admiratie, si nu in ultimul rand ele sunt cele ce pot cel mai bine arata regretul si dorinta de iertare.

Folosim cuvinte oricand, pana si somnul ne este redat in cuvinte, sub forma de vise. 

Cuvinte folosesc si eu, cu precadere aici, pentru a-mi exprima toate sentimentele, furia si neintelegerea, tristetea si regretul, iubirea si deziluzia. Cuvintele sunt singurele ce ma pot intelege si ce nu spun decat ceea ce eu vreau sa spun. 

Am folosit adesea cuvinte frumoase pentru persoane urate, si cuvinte urate pentru persoane frumoase. Caci asa ne este firea, si ajung sa ma intreb de ce e viata atat de nedreapta? De ce nu stim sa alegem vorbele, pentru a fi in concordanta cu sufletele persoanelor din jurul nostru? 

Cuvintele... odata aruncate ele nu se mai intorc, nu le mai poti recupera, nu poti repara efectul produs de ele. 

Imi aduc aminte de cuvinte frumoase, de cuvinte ce m-au cucerit, ce m-au induiosat, ce m-ai facut sa iubesc. Imi aduc aminte de voci ce rosteau aceste cuvinte. Imi aduc aminte de vorbe ce m-au ranit, ce m-au schimbat si m-au inrait. Imi aduc aminte de voci ce rosteau aceste cuvinte... 

Mi-e dor sa mai ascult cuvinte, mi-e dor sa mai ascult voci, mi-e dor...

Aceeasi EU

Am adunat in mine multe... amintiri, tristeti, bucurii, dezamagiri, succese, realizari, deziluzii, lipsuri, vorbe... Toate s-au strans in suflet si nu le pot da afara sub nici un chip. Pastrez aceeasi fata impersonala, fara pic de emotie, doar cu multa indiferenta aparenta.

S-au adunat multe vise ce niciodata nu s-au realizat si cu cat trece timpul cu atat mai mult imi par de neajuns. 

S-au adunat iubiri ce nu m-au implinit, ce nu mi-au umplut golul intr-atat cat sa nu-i mai simt lipsa. 

S-au adunat seri cu lacrimi pe obraji, gandindu-ma la tine, la vocea ta si la promisiunile tale. 

S-au adunat veri in care admiram cuplurile indragostite. 

S-au adunat ani in care suferinta si dragostea s-au luat la intrecere in inima mea, fiecare castigand primul loc in nenumarate randuri. 

S-au adunat toate povestile si rezultatul e doar unul singur: EU. Eu cea de azi, cea de acum, cea de aici. Eu cea care vrea sa fie tot mai mult cea de dinainte. 

S-au adunat toate si inca se vor mai aduna...