Mereu mi-a placut sa vad multa lume adunata, insa am urat intotdeauna evenimentele triste ce ne aduna vrand, nevrand. Azi a fost unul din acele momente in care te intrebi "Asta a fost tot?!"...
Oricum nu despre moarte, inviere, inaltare sau altele de genul asta e vorba, ci ca am ramas uluita. Sustinem sus si tare ca suntem un popor de oameni credinciosi, insa cand se merge la biserica se vorbeste despre mancare, despre faptul ca mai am de spalat cate ceva pe acasa, de facut curat, de stirile mondene si nu in ultimul rand de hainele pe care unul sau altul le poarta.
Mi se pare jalnic ca intr-o biserica, lacas de cult, sa vorbesti la fel sau mai tare ca preotul, mai ceva decat la o cafenea din centru. Desigur, am fost marcata, pentru ca, pe mine, mama m-a invatat ca trebuie sa taci cand preotul vorbeste, de altfel trebuie sa taci cand celalalt vorbeste. Pentru unii e greu...
Sunt catolica si ma mandresc cu asta, nu ca as avea ceva cu ortodocsii, evanghelistii, baptistii, martorii lui Iehova sau orice alta religie posibila. Sunt constienta ca acolo, sus, e doar un singur Dumnezeu, care ne iubeste pe toti in aceeasi masura. Ma mandresc insa de educatia pe care am primit-o, de tot ce am capatat moral si spiritual pana acum, caci la noi slujba e slujba, rugaciunea-i rugaciune. Nu am nimic cu nimeni, poate sunt doar in stare de soc. Cum puteti spune ca sunteti credinciosi cand voi aveti cu totul alte preocupari in timpul in care "un prost" incearca sa faca ceea ce a invatat, ba chiar mai mult de atat... Cum e posibil sa te calci in picioare si nici macar sa nu te uiti inapoi sa vezi daca doare?
Respect, onoare, bun simt, educatie si credinta... cati dintre voi, cei care cititi aceste randuri, le aveti?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu