Ani de liceu...

Inca putin si se fac 3 ani de cand am terminat liceul... Azi am reparcurs traseul pe care l-am facut timp de 4 ani... Mi-am adus aminte de ispravile din liceu, de lucrurile bune si de ce nu si de cele rele. In pauzele mari era litera de lege, mergeam la patiserie si 2 palmieri cu ciocolata erau ai mei... mmm parca simt gustul lor si acum. Mi-am mai adus aminte si de diriga, care ne-a fost ca o mama, dar si prietena si profesoara. Si de ce sa nu recunosc, mi-e dor de ea, mi-e dor de colegi, mi-e dor de anii de liceu, mi-e dor de mine pe vremea aceea. Poate ca nici nu gasesc cuvintele potrivite ca sa spun exact ceea ce simt cand ma gandesc la acea perioada. Fiecare profesor imi aduce aminte de o anumita intamplare, fiecare coleg asemenea. Cred ca si voua va este dor de acei ani, fie ca ati terminat anul trecut, acum 5 ani sau acum 30 de ani. Cred ca nimic nu se compara cu aceste frumoase clipe si intamplari... Si cred ca toti asociati perioada liceala cu binecunoscutul cantec "Ani de liceu"... Ani de liceu, e drept cu absente si la romana, dar mai ales la fizica, dar niciodata la istorie (colegii stiu de ce), cu poante, unele bune altele rasuflate, cu certuri si impacari, cu iubiri, dezamagiri si cuceriri... Totul se intampla, sau incepe sa se intample, din anii de liceu... 

Am sa sar peste acest subiect, nu vreau sa devin melodramatica. Ma uitam adineaori pe geam... un pic cam innorat ce-i drept... Si mi-a venit in cap o ipostaza, in care am fost pusa asta vara, o vara tumultoasa, cu multe incercari dar si cu multe povete. Cu gandul acolo am scris o mica poezie, care sper sa va placa, desi la un vers recunosc ca nu are rima, dar e ceva ce se potriveste mai mult pentru elevii de liceu, dar si pentru cei sau cele ca mine, care inca mai spera la un "print" pe un cal alb (poate si maro, ori negru, nu conteaza, printul sa fie), la o iubire puternica si la o viata in 2 (sau 3, 4) fericita "pana la adanci batraneti. Deh o sa spuneti ca sunt demodata, dar pariu ca toti va doriti asta. Ok, incep:

Noapte!

Noapte lina si albastra

Ce-mi bati iara la fereastra...

Mi-ai adus din nou in casa

Cununa de stele-albastra.

Luna, mareata craiasa

Mandra, alba si frumoasa

Singura speranta noaptea

Ce doar tu imi auzi soapta.

Unde esti tu, noapte calda,

Cea a lunilor de vara?!

Cand stateam uitand la tine

Ce splendoare! Ce minune!

Calmul ce mi-l dai mereu

Chiar si-atunci cand mi-e mai greu

Mi-as dori o zi din toate

Sa mai fie inc-o noapte...

Caci doar noaptea pot gandi

La iubitul meu, sa stii...

Dragostea inimii mele

Ce-l iubesc doar in tacere

Draga mea, suava noapte,

De ce e asa departe?

Te rog grija ai de el

Ca de un mic sufletel

Vise dulci, nopti instelate

Sa i le aduci pe toate

Iara mie, te rog mult,

Sa-mi aduci doar un sarut.

Poezie...in engleza

Eu iti spun ca I love you,

Tu imi spui ca fac misto,

I miss you iti spun intr-una,

Tu imi spui ca e minciuna.

Darling, pentru tine-am invatat,

In english m-am exprimat,

And I wish ca sa spui DA

Si with me te-ai marita.

Honey, stii ca te iubesc,

Without you simt ca tampesc,

Love me, please, te rog intr-una

Acuma si-ntotdeauna.

And if childrens om avea,

Just with you m-as bucura.

If you can sa te grabesti

Ca sa scap si eu de stres.

Love me si-am sa-ti dovedesc

Cat de mult eu te doresc

And I promise this to you

Ca de nu, SA MA IA DRACU!

Julia

Hope you enjoy it!

cooooooold

Fratilooooor, ingheata pietrele... da, stiu, veti spune "vii si tu cu starea vremii"! 28 de grade?! cu minus bineinteles... De cand n-au mai fost astfel de temperaturi? Faci turturi la nas, si fereasca Dumnezeu sa fii racit... Si bineinteles ca dupa ce se termina cu gerul dam de alta dandana... ninsoarea... ma gandesc daca iarna a fost atat de "blanda" cu noi, oare si vara va fi la fel de "blanda"?! In urma "caldurilor coplesitoare" din ultimile 2 zile am scris cateva versuri, cum deja v-am obisnuit, sper doar sa va placa si de ce nu sa va amuzati, ca deh asa e romanul face haz de necaz in orice situatie...

E un frig afar', mai frate,

De ti-s mainile-nghetate

Iara cum scapam de ger

Se da drumul iar la cer.

Vin ninsori cu miile

De-ngheata gainile

Nici Grivei al meu nu latra

Ca e plin de promoroaca

Zurgalaii nu mai canta,

Bufnita-n vazduh e muta

Lacul a-nghetat si el

Si eu-nghet tot singurel.

New week

Frig, frig si iar frig... astazi s-a ajuns pana la -21 de grade in Bacau, chestie care ma cam sperie, nu de alta, dar maine trebuie sa ies din casa neaparat si plus ca mai am multe lucruri de facut AFARA! Dar asta e, nu imi ramane decat sa sper ca se va incalzi, macar putin, si ca nu voi degera. Astazi am avut norocul de a sta in casa, la caldurica, cu o punga de popcorn in brate si o bere, da acum iarna, la un film, ce e drept cam vechi, dar frumos. De maine o noua saptamana de lucru, noi batai de cap. Apropo... am inceput si sesiunea, alte motive de stres (cineva ii spunea stresiune), dar cum era si vorba aceea "mult a fost, putin mai este". In momentul asta nu am chef decat de o carte buna, de un pat cald si de muzica in surdina...
O saptamana frumoasa si reusita si voua!

Iubire, iubito, iubite, iubirea

Iubirea, sentiment curat,
Iubirea, si cel mai nevinovat,
Iubirea, avalansa sufletului meu,
Iubirea, iubit necunoscut al niciunui zeu.

Iubito, gandul eu ti-l port,
Iubito, pasii ti-i socot,
Iubito, si parul tau brun,
Iubito, multe as mai vrea sa-ti spun.

Iubite, la ceas de inserare,
Iubite, te-astept cu ardoare,
Iubite, sa iti simt mirosul,
Iubite, sa-ti aud si glasul.

Iubire, cuvant infinit,
Iubire si dor am simtit
Iubire si lacrimi amare
Iubire ce e mereu nemuritoare.

Here...

Am  intarziat un pic cu o noua postare, dar stiti si voi, zi de zi noi lucuri, noi obligatii, in fine... era o vorba cine se scuza se acuza. Am ajuns in punctul in care pot aprecia timpul la adevarata lui valoare. Cum? Mi l-am umplut pe tot: serviciu, facultate, sala, reprezentant la o firma de cosmetice (nu dau nume sa nu aiba cineva impresia ca vreau sa fac campanie de marketing), citit si cand mai apuc si somn... Deh... stiu multi care merg pe princiupiul "Ne-am nascut obositi si traim pentru a ne odihni.". Recunosc ca si eu am avut unele perioade in care asa procedam, chiar daca nu recunoasteam...

Un articol ce mi-a atras atentia a fost despre Florin Salam, cum ca, mai nou se lanseaza si in muzica dance... si nu oricum, ci direct la Eurovision. Nu ca ar fi asta cine stie ce concurs (parerea mea), dar... sunt foarte curioasa sa ascult piesele lui, doua la numar. Oare a spus ceva de dusmani?! De bani?! De amante?! Cine stie... oricum Romania a devenit TARA TUTUROR POSIBILITATILOR, si asta nu pentru ca i-am fi luat locul Americii, la noi totul e pe contrasens... toate sunt pe dos, toate sunt cu picioarele la cap si cu nordul la sud...

Nu spun ca ii critic pe manelisti, sau ca ii condamn sau, mai rau, ca ii judec... doar ca nu cred ca vreo unul e capabil sa cante dance... inchipuiti-va pe Nicolae Guta cantand "Frumoasa mea" a lui Marcel Pavel... Bine ca sunt si destui cantareti cu "talent" care nu pot duce notele pana la capat... Whatever, subiectul asta poate continua la nesfarsit.

Si-am mai scris o poezie

Si o pun pe-o melodie

Si-o postez pe internet

Pentru-ntregul tineret.

Si-o cant la Eurovision

Ca sa iau comision

Sa imi iau caserofon

La care se-aude beton.

Sapte vai si-o vale albastra

Va cantam iar dumnevostra

Sase vai si-o vale seaca

Va pupam ca sa va treaca.

Doar...

Ma gandeam azi (adik ieri) la comportamentul meu din ultimele zile, la ce reprosuri mi s-au adus in ultima perioada, criticile si obiectiile celor ce ma inconjoara... si am observat un lucru... multi mi-au spus ca nu stiu sa primesc un compliment, nu stiu sa il accept ca fiind al meu si mereu dau raspunsuri evazive cum ar fi "ei na",  "sigur ca da", sau pur si simplu incep sa rad. Nu consider nici unul dintre complimente ca un atu al meu, ca pe ceva care ma caracterizeaza. Poate e bine, poate ca nu... nu stiu. Dar ma intreb cum as putea raspunde la un compliment care mi se face, ca si cum l-as accepta? Cu un simplu multumesc? Parca ma simt obligata apoi sa spun "si tu la fel" sau un alt compliment... care deseori greu imi vine in minte, desi poate am vazut si am apreciat foarte multe lucruri la persoana respectiva. Cert e ca nu stiu ca ma apreciez, cel putin nu cat o fac alte persoane care scot foarte mult in evidenta ceea ce stiu sa faca mai bine (si bravo lor) si lasa in spate defectele. Oricum, asa cum am mai spus si alte dati, defectele sunt cele ce ne fac unici, insa nu trebuie sa ne scoatem unicitatea foarte mult in evidenta, pentru ca picam in penibil, sau poate, cine stie, in prostie. Adevarul este ca fiecare persoana are calitati pe care nu le vede la el insusi, desi ele exista. Insa ar mai fi o probabilitate... ca atunci cand tot ti se repeta o calitate sau un defect, chiar daca nu este al tau, sa il aprobi, sa il adopti, si apoi chiar sa il transmiti mai departe. Nu uita insa sa te valorifici singur/a la adevarata ta valoare si nu lasa pe altii sa te modeleze, chiar de iti sunt prieteni, nu uita ca esti unic/a si ca nu traiesti pentru altcineva decat pentru tine! Nu uita ca viitorul e chiar clipa aceasta, si ca trebuie sa o traiesti asa cum e, fara sa astepti un anumit moment (nunta, botez, aniversare, etc.)!Nu uita ca defectele tale sunt calitati pentru altii, asa ca pune-le in valoare!

Parfum suav de lacramioare

Miros patrunzator de tei

Agale mi te scot in cale

Si gandurile mi le iei.

Mai da-mi o clipa

Mai da-mi o clipa
Din vechiul rasarit,
Mai da-mi o clipa
Caci nu s-a risipit.

Mai da-mi o clipa
Mirosul fin de tei,
Mai da-mi o clipa
Si marea, daca vrei.

Mai da-mi o clipa
Lumina serii reci,
Mai da-mi o clipa
Si ochii tai sireti.

Mai da-mi o clipa
Imbratisarea ta,
Mai da-mi o clipa
Iubire, dragostea.

Si toate clipele ce au trecut
As vrea sa nu le fi pierdut
S-o luam acum de la-nceput
Sa retraim tot ce s-a petrecut.

Another day in paradise

Ma tot gandesc... tot am scris despre lucruri negative, despre ganduri ce ne macina, atat pe mine cat si pe tine, despre diverse ce nu ma multumesc, dar am cam uitat sa vad si partea buna a lucrurilor... Azi mi-am facut un "catar" vorba Zavorancei si mi-am cumparat o rochie, frumoasa, eleganta si sexy totodata, se stie deja despre efectul cumparaturilor la o femeie, bucuria se vede in ochii ei inca din momentul cand o probeaza si vede cum i se aseaza, m-am mai bucurat azi si de zapada care a cazut, chiar daca a fost si putin viscol, dar poate cu un pic de noroc voi ajunge si pe la sanius in week-end-ul asta... deja imi inchipui bulgareala, trante si distractie...

Deja 11 si jumatate dupa rasarit, si a mai trecut o zi... o zi in care am fost la fel de aglomerata ca in toate celelalte din ultimele 2 luni, dar poate e mai bine asa, poate ca asa nu am timp sa ma gandesc... unde? oriunde... dar mai ales acolo... la lipsa si golul din inima mea... Si totusi poate VA RASARI SOARELE SI PE STRADA MEA!

Si daca...

Si daca pomii n-ar mai inflori,
Si daca ei n-ar mai rodi,
Si daca pasari n-ar mai fi,
Cu toate-n lume ar muri.

Si daca iarba verde n-ar mai fi,
Si daca apa n-ar mai racori,
Si daca soarele ar asfinti,
Cu toate-n lume ar muti.

Chiar daca ninge neincetat,
Chiar daca roua s-a lasat,
Chiar daca ploaia sta sa cada,
Inima mea tresalta iara.

Stelute argintii cad din maret
Ce-n palma ta n-au nici un pret
Au doar miros de lacramioare
Si-un iz frumos de sarbatoare.

Si vezi colinele in zare
Albe si incantatoare,
Ti-e dor de anii tineretii
Cand v-adunati la brad cu totii.

Bradut dragut impodobit,
Alaturi doar de cel iubit,
Albe, bleu, mov si albastre
Beculete colorate
Globuri mici si sclipitoare
Ce te-ndeamna la visare.

Visul anilor trecuti
Cand erati ceva mai multi,
Si cantati in cor colinde
La vecini si pe la rude.

Ti-e dor de mama ce privea
Duios si tandru iti zambea
In brate tare te strangea
Si cat de tare mai ningea.

Si daca toate ar reveni
Si daca n-am mai suferi
Si dac-ar mai pluti vreo barca
Nu am mai intreba "SI DACA?!"

Astazi e ziua ta....

Astazi e ziua ta
Zi frumoasa ca tine...

De ar fi asa cum spune melodia ar fi cea mai jalnica zi! Obosita, extenuata chiar, tind spre fericire, ma tot incearca o stare de melancolie, dar ma mentin... Astazi am inteles inca o daca ca viata ne poate intoarce intr-o singura clipa, ca ma insel in privinta unor oameni, dar totodata ma face sa fiu mai puternica...

O mare de urari de bine, un munte de mesaje si totodata multe dorinte... de mai bine...

Si totusi stau si ma gandesc... cate din mesajele si urarile (si vreau sa generalizez) pe care le primim cu diverse ocazii sunt trimise din inima? Cate din ele nu sunt doar simple stereotipii, simple mesaje "ca asa trebuie"? Cati din cei ce rostesc acele vorbe le si cred? Ca sa ma amagesc am sa spun toti... si tac.

Acum canta in urechile mele acea melodie pe care voi o stiti de la filmul "Twin Peaks" si ma gandesc la... o mare, ceva mai agitata ce tinde sa se linisteasca, la o plaja pustie, la mere coapte cu aroma de scortisoara si miros de bunici, la pajistea inverzita cu mii de copaci infloriti... visez la o lume in care totul e roz... alb... bleu... fara nori ce ameninta, ci doar cu bucati de vata asezata buclat pe cer... Asta ar fi tabloul perfect?!

Un citat de-al lui Franz Kafka spunea ca "Exista speranta, dar nu pentru noi." Si daca nu am mai avea speranta ce am avea?! Oare asa sa fie? Tind sa cred ca nu, tind sa cred ca sperantele si visele se mai si implinesc... Dar totusi?!

Happy birthday... to me

O noapte ca oricare alta, dar pentru mine o noapte altfel decat oricare alta... noaptea care pentru mine are greutatea unui an, o noapte care va schimba ceva in viata mea... e noaptea in care m-am nascut... acum cativa ani. 22 de ierni, si nu de primaveri cum ar spune unii, caci m-am nascut iarna, o iarna geroasa din ce spun ai mei, si totusi nu am fost prea martinala, pe la 10 jumatate mi-am facut simtita prezenta in aceasta jungla... Mica, plapanda, urata, plangacioasa (cum altfel?!) si poate si putin mofturoasa (era mai cald acolo).

Fericita, timida, dar totusi cu vise marete, planuri noi, idei la fel, ambitie si chef de munca... ganduri bune, un buchet de lacramioare si poate chiar o lacrima in coltul ochiului... Un an extrem cu extrem de multe realizari, extrem distractiv si extrem de motivant...

Happy birthday to YOU!

 

Remember

Parca imi aduc aminte o fraza ce mi-a ramas intiparita in inima inca dinainte de a citi-o in cartea Mihaelei... "Cand plange o femeie, nu intotdeauna un barbat e de vina, dar el e mereu una dintre lacrimi (alba sau neagra)..."

De cate ori nu am plans, am plans de dor, de suparare, de amaraciune, de tristete, de durere, de fericire, de implinire, de nervi, sau pur si simplu la un film... Stiam asta inca de mica... plangeam din cauza tatalui meu, fratelui, vecinului, colegului de la scoala, amicului din cartier sau a multor altor "barbati" (in functie de caz). Cert e ca de fiecare data la baza era un baiat ori barbat.... Si chiar atunci cand nu plangi din vina lui, ci doar, de exemplu, de mila copilului tau, iti vei aduce aminte cu siguranta si de un moment petrecut in compania unui barbat si vei plange si mai amar... De ce? Unii ar raspunde "ca asa sunt femeile", eu spun ca poate ca asta e raspunsul, dar niciodata un barbat nu va afla ce e in sufletul unei femei, poate cum nici o femeie nu va afla ce e in sufletul acestuia. Ce ar fi sa incercam, macar o ora pe zi sa nu incercam sa ne intelegem, sa fim doar noi 2, un barbat si o femeie, ea feminina, frumoasa, eleganta, sfioasa, si el sigur pe dansul, cu fler si caracter, usor dezordonat si amabil... si ce ar fi ca fiecare sa ne alegem ore diferite? Dar oare nu chiar se intampla? Deseori ma trezesc visand mergand pe strada la o lume perfecta... o sa spuneti "NU EXISTA IN ROMANIA" Dar de ce nu? Oare nu din cauza noastra, a tuturor? Whatever nu vreau sa intru prea mult in filozofii... ce vroiam sa spun e ca oricum ar fi femeile fara voi, barbatilor, nu ar mai fi femei, iar barbatii fara femei ar fi... nimic... sau simpli bautori de bere?! Glumesc, desigur!

Am sa mai amintesc inca de un citat, de o fraza ce mi-a captat toata atentia si pe care nu o voi uita curand... poate ca si voua vi s-a intamplat sa ganditi asa la un moment dat...

"Nicio femeie ca mine nu e fericita pe termen lung. Fitoasele, sclifositele, doamnele, divele, pitipoancele, cucoanele, alinatele, DA. Pentru ele fericirea exista mereu, pentru modelul meu, nu."

E adevarat, si eu am gandit asa si poate mi se mai intampla sa trec in extrema aceasta, dar totodata imi pun intrebarea, pe care va rog si pe voi sa v-o puneti, oare nu sunt prea pretentioasa cu mine? Presupun ca fitoasele, sclifositele, divele, doamnele, pitipoancele, cucoanele si alintatele se multumesc cu putin... sau poate ca se bucura de fiecare reusita, fie ea cat de mica, sau cat de josnica?!

Eu inca mai raman cu un semn de intrebare...

Mesaj

Lacrima din ochiul stang
Curge-agale, suspinand,
Cu dor jalnic si durere
Caci n-ai spus "la revedere"

Ai plecat ca o naluca
Si eu sunt tot singurica
Si-ai sa vii la primavara
Sa-nfloresti copacii iara.

Unde esti, frumoasa zburatoare
Cu aripi marete si cutremuratoare?!
Te astept cu drag acasa
Sa aduci copii in fasa.

Si te rog eu, scumpa mea,
Convinge-o pe mama mea
Sa-i aduci un baietel
Sa am si eu fratior.

Nu ma supar nici de-o vrea
O fetita, cum e ea,
Sa-mpletesc cu ea frumos
Doi pe fata, doi pe dos.

La sfarsit iti multumesc
Te sarut si te iubesc
Vino repede-napoi
Ca de nu EU TE JUPOI!

Julia

O mica poezie scrisa spre dimineata... oare va place?!

And I'm dreaming...

"M-am trezit fara sa deschid ochii. Si simt caldura unui corp care e lipit total de al meu, simt mainile care ma magaie usor peste umar si-mi dau parul deoparte ca sa-mi sarute ceafa. Am acelasi fior, pana-n varful degetelor, exact ca la prima dimineata de dupa prima noapte dormita impreuna, demult..." (M.R.)

E si povestea mea, si a ta... e povestea noastra, iar daca nu ai trait-o macar o data in viata te consideri gol.. Mai ales noi, femeile, tanjim dupa dragostea pura, dupa tiparele atat de invechite, dar totodata atat de frumoase si de romantice, noi, cele ce dam viata, ne dorim cele mai banale senzatii, mangaieri, sarutari, atingeri ca pe ceva nepretuit... Si e normal, atat timp cat femeile sunt cele delicate, dar totodata cele puternice...

Tocmai am terminat cartea "Raduleascai", o femeie in adevaratul sens al cuvantului, si spun asta nu pentru ca as cunoaste-o personal, sau ca mi-ar fi facut vreun favor, ci pentru simplul fapt ca e... femeie! Iubesc femeile ce nu se lasa calcate in picioare, care iau atitudine in ce le priveste pe ele personal, sau pe cei pe care ii iubesc, femeile care isi spun punctul de vedere direct, fara ocolisuri si fara restrictii. Le iubesc caci isi accepta defectele si se considera norocoase asa cum sunt, inalte sau scunde, sarace sau bogate, slabe sau plinute... Ei bine, Mihaela e una din acele femei, si repet ca e parerea mea... (mentionez ca traim intr-o tara democratica si fiecare are dreptul la parere :) )

Imi place sa cred aceleasi lucruri si despre mine, desi poate deseori intru in stari de melancolie profunda, ma gandesc la viata mea, o analizez din toate punctele, dar cred totusi ca sunt o femeie puternica. Ce ciudat suna "femeie". Pana mai ieri eram o fata, o fetiscana ca oricare alta, o pustoaica... insa in catva timp mi se va reaminti ca nu mai sunt o copila, din pacate, dar sa nu deviem subiectul... O femeie puternica spuneam... si da, asa ma consider eu si lumea ce ma cunoste indeaproape, puternica pentru mine, dar si pentru ei. Imi place sa cred ca pot da si celui de langa mine forta de a merge mai departe, de a invinge, de a fi castigator... in lupta cu viata pana la urma. O sa spuneti ca incerc sa ma laud, sa par mai ceva ca altii, dar nu, sunt convinsa ca sunteti cu totii puternici, si ca orice obstacol il puteti invinge...

"Sunt fascinata de cate se pot petrece intre un barbat si o femeie. Sunt mereu uimita de iluziile in care credem, pana ne trece dragostea. Sunt admiratoarea tuturor celor ce reusesc sa ramana exceptiile care imbatranesc de mana." (M.R.). 

Si cine nu si-ar dori o astfel de poveste? Dupa cum spuneam mai sus cred ca ar fi povestea perfecta pentru fiecare femeie, fie ea excentrica, sau "demodata", fie ea de la oras sau din mediul rural, fie adolescenta sau trecuta bine de prima tinerete, toate ne dorim aceeasi frumoasa poveste, cu rochie alba, cu flori multicolore, petale ce miros a parfum de iasomie, rodul iubirii, si bineinteles iubirea...

Imi aduc aminte cu drag si eu de povestile mele de dragoste, mai lungi sau mai scurte, povesti ce le voi pastra mereu in jurnalul mintii, amintiri ce mi-au schimbat viata si care mi-au marcat-o intr-un mod exceptional, deosebit! Mi-au oferit o alta viziune asupra vietii, m-au facut fericita si poate nefericita uneori, mi-au deschis ochii, mi-au oferit ceea ce isi doreste orice femeie sa traiasca. Chiar daca nu le-am spus-o vreodata, le multumesc!

"Sa explice cineva cum se naste dragostea!" (M.R.)

P.S. Poate nu sunt cel mai bun scriitor, nici nu ma consider. Scriu pentru cei ca mine, cei pe care ii asculta prietenii, familia, sotul si poate copiii. Nu pretind atentie, nu mai multa decat mi se cuvine, iar voua, acelora ce cititi si intelegeti, va multumesc si va respect!

waiting...

Astept... probabil ca va puneti aceeasi intrebare, ca si mine de altfel, CE? Ei bine nici eu nu stiu... astept o schimbare, astept ceva nou in viata mea, poate o persoana noua, un nou lucru, o noua mentalitate poate... cert e ca astept...
In alta ordine de idei, e joi.. se apropie sfarsitul saptamanii, dar parca totul este mort, vremea se inrautateste, iar starea mea de spirit e din ce in ce mai grava... si iata ca revin la ce am scris anterior... astept...

On my world...

Da... se pare ca a venit timpul sa imi fac si eu blog, sa intru in aceasta lume a "blogger-ilor" din lumea intreaga, cum mai spun unii, sa fiu la moda... Neah... nu e fitza, nu e modestie, nu e dorinta de afirmare, nu e ambitie, nu e nimic.. doar cred ca asta e cel mai bun mod in care ma pot exprima acum. Si apoi mai cred ca sunt o multime de alti oameni care cred acelasi lucru, care imi impartasesc gandurile si care simt aceleasi... senzatii... sa le spun...
Ei si poate va intrebati de ce prin scris, de ce nu unui prieten, de ce nu unui amic, de ce nu iubitului, mamei, soacrei, bunicai sau mai stiu eu cui... Dar de ce ne punem mereu aceeasi intrebare "DE CE?"? Poate fiindca nimeni nu e prieten cu nimeni? Poate pentru ca toti cautam ceva mai bun, si uitam deseori de cei ce ne sunt alaturi la bine si greu? Nu sunt nici eu o exceptie de la regula, asta e clar, si recunosc si totodata imi si pare rau... Si totusi nu ma pot nici eu opri din a-mi pune intr-una aceeasi intrebare "DE CE?"... De ce am devenit asa rai? Parca acum vreo cativa ani era cu totul altfel, parca florile aveau miros, parca iarba era mai verde, parca apa era mai limpede, cerul mai instelat si roua mai rece... acum e totul diferit... sau poate ca vad eu lucrurile asa, poate e doar o impresie de-a mea, si, Doamne, ce mult m-as bucura sa ma pot trezi intr-o zi si sa fie altfel... ALTFEL... dar cum? Eh, asta o stiti si voi prea bine, pana la urma toti aspiram la lucruri diferite si la acelasi lucru... De ce tot mai multe probleme? De ce tot mai putini prieteni? Apropo de prieteni? V-ati intrebat vreodata cati din cei pe care ii considerati prieteni va considera la randul lor prieteni? Cati v-ar intoarce spatele in momentele in care ati avea cea mai mare nevoie de ei? Cati v-ar fi alaturi? Din pacate am inceput prost anul, tocmai cu o demonstratie "de prietenie", care m-a schimbat total, mi-a schimbat mentalitatea, mi-a schimbat telurile, mi-a schimbat orizontul... si nu imi ramane decat o intrebare DE CE?