Sa iubesti... e frumos, nu-i asa?
Sa iubesti tot ce e viu, tot ce te inconjoara, de la cea mai mica floare, fluture, sa iubesti arborii si profunzimea padurii, sa iubesti marea si nisipul intins, muntii cu creste inzapezite inca, sa iubesti ploaia si roua de dimineata. Sa iubesti! Un sentiment ce te umple... de emotie, de bucurie, de mandrie, de tristete, de exaltare...
Dar cel mai presus e sa il iubesti pe "EL". Acel el care apare mereu atunci cand te astepti mai putin si dispare atunci cand te simti mai putin pregatit pentru a ramane din nou in mainile naturii. Stiu ca par trista in ceea ce spun, dar nu e asa! Sunt fericita caci am intrat intr-o noua etapa din viata mea. O etapa in care, inca o data am invatat ca orice greseala isi are rostul. Fara aceste greseli nu am sti...
Vorbesc prostii... simt lipsa unor brate care sa ma stranga si sa nu imi dea drumul. Mi-as dori pe cineva langa mine care sa ma incurajeze si care sa ma alinte, care sa imi spuna te iubesc, si nu doar sa o spuna, ci sa o si demonstreze, simt ca il vreau langa mine si nu pot face nimic in acest sens...
E oare rau sa spui tot ce simti si ce iti doresti? Cred ca nu... cel mai adesea nici nu se indeplineste...
Cu toate astea, te vreau langa mine, iubirea mea...
